Curs 1: Antropologia corpului ( 14.02.2011)

Ideea fundamentală e aceea că trupul uman nu e alcătuit numai din carne si oase ci si din reprezentări culturale si sedimentări istorice, de unde rezultă asadar că el poate fi văzut ca un construct cultural si ca rezultatul unor evenimente istorice.
Fiecare cultură, fiecare epocă istorică au propriile lor reprezentări ale corpului. Acest subiect e unul foarte vast si inepuizabil, de aceea e foarte greu de interpretat. Avem de a face cu un enorm repertoriu de practici corporale care functionează în diverse culturi, epoci. Corpul este multidimensional, polimorf, contradictoriu.
Antropologilor le place să spună că un paradox al culturii ar fi acela că omul e pretutindeni acelasi dar foarte diferit. Cultura e generală si specifică. Întreaga umanitate împărtaseste aceeasi capacitate pentru cultura. Există si un paradox sl corpului; el este în linii mari acelasi, pretutindeni, dar foarte diferit. Asadar, corpul nu e un parametru invariabil, nu e o realitate continuă din punct de vedere istoric.
Canoanele frumusetii nu sunt aceleasi în fiecare epocă. În Evul Mediu, femeile frumoase erau cele corpolente ( se deducea ideea de bogătie si sănătate ). În Tunisia exista centre de îngrăsare si astăzi. Modelul actual, modelul femeii suple, sportive este o aparitie recentă în istoria umanitătii (după 1960). A fost impus de cinematografie, Mass-Media si de creatorii de modă.
Studiul cultural si istoric al corpului uman îsi propune să examineze multe aspecte printre care: locul corpului în societate, modul în care oamenii îsi experimentează propriul corp dar si corpul altora, reprezentările corpului si imaginarul corporal; să repertorieze ansamblul practicilor corporale (igiena, manifestările corporale, modul în care sunt exprimate diferentele corporale de gen, rasa, clasă socială)
Un alt aspect metodologic al acestor studii ar fi acela că atunci când studiem corpul vom observa că diversele aspecte ale corpului sunt interdependente. ( ex: a face baie implică conceptia despre pudoare, nuditate, conceptii religioase, conceptii legate de sexualitate, conceptii medicale).
Un alt aspect e legat de principiul relativismului cultural ( a nu judeca pe străin prin prisma propriilor norme). Practicile corporale din alte culturi ne pot părea bizare, stranii, însă aceste practici sunt foarte normale în culturile respective. Iată de ce relativismul cultural e o metodă de a vedea practicile corpului prin ochii străinului ( ex: alungirea gâtului la femeile din Birmania, excizia organelor sexuale feminine- Africa, beduinii se spălă pe fată si cap cu urina de cămilă).
Această dificultate a unui demers unitar al corpului rezidă din faptul că el nu face obiectul unei discipline globale si integratoare. Avem însă o multime de discursuri despre corp, fiecare dintre ele cu logica lui proprie: medicina, religia, filosofia, arta, politica, ideologia.
Asadar, studiul corpului uman e împărtit de mai multe discipline: Antropologia fizică ( apropiată de medicină si biologie ), Antropologia culturală, Sociologia (corpului), Psihologia ( Estetica).
În ultimele două decenii corpul uman a devenit un subiect la modă în stiintele socio-umane, unul din santierele prioritare. În acest domeniu au contribuit mai multe linii de gândire: bogata traditie a studiilor despre corp prezente în Antropologia culturală; efervescenta studiilor de istorie a mentalitătilor, studiilor feministe si de gen(aceste noi aparitii în gândirea socio-umană, direct sau indirect, se ocupă de corpul uman); studiile culturale specifice spatiului anglo-saxon ( pun accent pe context) ; arta ( în ultimii ani asistăm la o încercare de reabilitare a valorilor corpului, a limbajului corporal în artă: teatru, pictură, dans ).












Curs 2. Constituirea Antropologiei corpului ( 21.02.2011)

Antropologia corpului= statut privilegiat în cadrul preocupărilor actuale. Etapele în care corpul uman a devenit subiect major.
1) sec XVIII-XIX- corpul era un subiect implicit în literatura antropologică.
2) sec XX- astăzi- corpul devine un subiect explicit si autonom de cercetare.
1) Antropologia a fost o stiintă a descoperirii celuilalt; care studia societătile exotice, asa-zis primitive. Există o bogată literatură etnografică în sec XVIII-XIX în care găsim numeroase descrieri ale raselor umane, ale diverselor practici corporale apartinând primitivilor (tatuajele, picturi corporale, mutilări corporale, obiecte de podoabă, măsti)
Aceste descrieri ale europenilor au contribuit la învestirea corpului celuilalt cu o aparentă repulsivă, respingătoare. Asadar, corpul primitivului era unul urât, monstruos, nefiresc. Corpul străinului, al Celuilalt apartinând altor rase era comparat cu regnul animar (africanii au fost comparati cu maimutele).
În această primă etapă descriptivă corpul uman era implicit; el nu devenise încă un subiect de studiu de sine stătătoare, un subiect de reflectie teoretică. Antropologii au fost interesati doar de diversitatea biologică a raselor; de aspectul exterior al corpului.
Studiul a evoluat începând cu prima jumătate a secolului XX. Un moment de referintă este considerat anul 1909 când un sociolog francez, Robert Hertz a elaborat un studiu de pionierat care prefigurează viitoarele dezvoltări ale Antropologiei, intitulat „Superioritatea mâinii drepte. Studiu asupra polarității religioase”.
Trupul uman prezintă o simetrie bilaterală. Cele 2 jumătăti nu au aceeasi valoare. Acest lucru se datoreaza lateralizării corpului uman adică a dominantei unei părti asupra celeilalte. Mâna dreaptă si mâna stângă nu sunt în acealasi raport functional cu întregul corp; mâna dreaptă are un evident avantaj. Datorită acestui fapt, o mare parte a gesturilor si a comportamentelor noastre sunt asimetrice, mobilizează mai mult partea dreaptă. Se pare că există o tendintă naturală, organică către asimetrie. Această dispoziție pt mâna dreaptă e universală ( doar 1 pers din 10 e stângace).
Stiinta e incapabilă să explice acest fenomen. Anatomistii sustin că asimetria membrelor superioare se datorează asimetriei emisferelor cerebrale. ( ex interesant: bebelusii- vezi caiet ).
Hertz spune că privilegiul mâinii drepte nu poate fi aplicat suficient doar prin recursul la datele fiziologiei, anatomiei. Cauza organică nu poate să explice în totalitate fenomenul lateralizării. Monopolul mâinii drepte poate fi înlăturat prin educarea adecvatp a mâinii stângi. De mici suntem educati să ne folosim de mâna dreaptă. În unele culturi, mamele leagă mâna stângă a copiilor mici. Încă din copilărie suntem constrânsi de normele culturale si sociale care actionează asupra mâinii stângi. Stângacii sunt priviti si astăzi ca niste ciudătenii.
Potrivit lui Hertz predominanta mâinii drepte trebuie căutată si în reprezentările colective, în maniera omului de a vedea lumea. Ei au tendinta de a gandi în categorii binare sau scheme duale, în opozitii gen stânga- dreapta, bine- rău.
Corpul uman nu putea sa scape acestei legi a polaritătii care guvernează asupra tuturor lucrurilor. În toate culturile există reprezentări pozitive si negative asociate celor 2 mâini. De regulă, partea stângă e asociată cu influenta negativă (în Antichitatea greco-romană era consacrată nefastă, sinistra ; dextra)
În general, partea dreaptă e asociată cu binele, cu forta, cu adevărul, cu puritatea, principiu masculin/ partea stângă, răul, maleficul, slăbiciunea, frauda, viclenia, impuritatea, principiu feminin.
În crestinism, în reprezentarea judecătii de apoi, Iisus indică cu mâna stângă în direcția iadului. Alte semnificatii simbolice: jurămintele, semnul crucii- mâna dreaptă.
Prestigiul mâinii drepte se extinde si asupra piciorului drept ( să pornesti cu dreptul ). În România, nu e bine să primesti bani de la cineva care îi dă cu mâna stângă pt k e a pagubă. Această dualitate stânga- dreapta a pătruns si in sfera politică.
Studiul lui Hertz este important întrucât el deschide calea cercetărilor referitoare la simbolismul corporal, la codurile comportamentale, la gestualitatea umană. El e primul care a formulat ideea că trupul uman este un construct cultural si social, de unde rezultă că omul este cel care produce calitătile propriului corp.
Un alt precursor al Antropologiei corpului este Marcel Mauss- „Tehnicile corpului”.











CURS 3. Constituirea Antropologiei corpului dupa 1945. ( 07.03.2011)

Hertz si Mauss au deschis calea cercetarii referitoare la modelarea culturala si sociala a corpului. Dupa 1945 antropologii au inceput sa acorde o mai mare atentie corpului si anume modului in care corpul e conceput si reprezentat in diferite culturi.
Un asemenea antropolog a fost Maurice Leenhardt. A studiat timp de peste 20 de ani o populatie din Pacific, noua Caledonie: Canacii.
In 1947- „Do Kamo” ( Fiinta) are ca subtitlu „ Persoana si mitul in lumea milaneziana”. In aceasta carte el a expus si modul in care e privit si conceput corpul in societatea traditionala canaca. Aceasta populatie avea o alta conceptie asupra corpului in comparatie cu conceptia europeana.
Leenhardt povesteste la debutul cartii sale o anecdota, o discutie intre el si un batran canac despre parerea lui despre europeni. R: Voi, europenii, ne-ati adus corpul!
Pentru canaci corpul nu era vazut ca o forma izolata de lumea inconjuratoare. Pt ei corpul era un element al naturii din care facea parte si cu care se contopea. Pt ei nu existau granite intre corp si lumea vegetala. Corpul isi imprumuta caracteristicile din regnul vegetal ( pielea omului= scoarta copacilor= acelasi cuvant)
Pt bastinasi corpul era o forma vegetala, exista o identitate de substanta intre om si vegetal. Astfel ei nu stiau ce este un corp pt ca acesta nu era inca desprins de regnul vegetal. Aceasta reprezentare provine din viziunea despre lume proprie acestei societati. Potrivit credintelor loc cosmogonice, oamenii s-ar trage din copaci. La canaci, la nasterea copilului, cordonul ombilical se taie si este ingropa in pamant, urmand ca mai apoi sa fie plantat un copac. Daca un strain incearca sa se stabileasca intr-un sat, i se spune k nu are copacul sau in locul respectiv.
In urma procesului de asimilare, de crestinare, de adaptare a valorilor occidentale, canacii au descoperit brusc faptul ca poseda un corp, adica ei s-au rupt de natura, de acea retea de corespondente care lega omul de regnul vegetal; occidentalii i-au obligat sa recurga la un decupaj.
Pt europeni, suprafata pielii reprezinta o frontiera intre interiorul si exteriorul corpului. Pt canaci, nu. Pt noi, corpul e obiectul unei sciziuni fata de lumea inconjuratoare. Pt canaci, continuitatea intre corp-natura. Corpul= realitate schimbatoare
Asadar, granitele corpului pot avea o geometrie variabila de la o cultura la alta. La membrii dintr-un trib de indieni din nordul Americii, Wintu, -mama- „Mi-e foame copilul meu”, daca si-a hranit copilul „ Eu am mancat copilul meu” 
Orice fiinta sau obiect asupra carora se manifesta afectiune e inclus in granitele propriului corp. Corpul este strucutura simbolica capabila sa inglobeze si alte realitati.
Indienii din Amazonia considera ca oamenii au 2 corpuri, unul uman si unul animal care nu e cunoscut de posesor. Pt barbati, poate fi vulturul, jaguarul; pt femei, cainele salbatic.
Pt intreaga umanitate fiinta umana se imparte in 2 : corpul perisabil si sufletul nemuritor. Pt crestini, 1 corp + 1 suflet. Altii cred ca au mai multe suflete.
In anii 60,70 incepe sa se contureze Antropologia corpului.O contributie importanta a avut-o cercetatoarea britanica Mary Douglas ( 1921)
In 1986 ea publica o carte „ Purity and danger” cu referinte la corp studiind riturile de purificare. Ele exista in toate culturile si cunosc nenumarate forme insa el constau in a indeparta efectele contactului direct sau indirect cu o substanta, obiect, fiinta, considerate impuse. Sangele era considerat impur.
Mary Douglas vb despre „poluarea simbolica” care poate sa provina si din alimentatie. In cap 3 „Dezgusturile din Levitic” vb despre tabuurile si interdictiile alimentare ale vechilor evrei: alimente permise: carnea rumegatoarelor cu copita despicata. Consumul sangelui strict interzis; animalele trebuiau sacrificate dupa reguli f stricte, sangele trebuia sa se scurga complet; carnea si laptele nu trebuie amestecate.
Explicatia interdictiei de a nu manca porc trebuie cautata in reprezentarile corpului ale iudeilor. La ei corpul era un sanctuar ce trebuia respectat, curatat si tinut la distanta fata de sursele de poluare simbolica.
In cap 7 „ Frontiere externe” ea avanseaza pt prima data ideea conform careia corpul e un simbol al societatii si anume, partile si functiile lui reproduc la o scara mai mica diversele comportamente ale societatii. Ex: orificiile corpului reprezinta punctele vulnerabile ale societatii. La tribul Corg, corpul era vazut ca o cetate asediata. Lacrimile sunt considerate impure. Aceasta populatie traia izolata in munti, inconjurata de dusmani ceea ce a dus la o permanenta teama.
Un alt exemplu de poluare simbolica era cea provenita din sexualitate. Ex: castele din India- 5- casatoria se facea numai intre membrii castelor. Rel sexuale in afara castelor erau interzise. Daca aceasta regula a endogamiei e incalcata de o femeie dintr-o casta superioara, poluarea e ireversibila. Daca un barbat din casta superioara avea relatii sexuale cu o femeie dintr-o casta inferioara, barbatul era declarat impur insa in urma indeplinirii unor rituri de purificare el poate recupera starea anterioara.
Mary Douglas vb si despre ideile legate de poluarea simbolica la indienii Yurok din California. Ei aveau grija sa nu amestece apa proaspata cu apa „inceputa” sau sa nu aduca apa din mare in apa raului. Explicatia: indienii aveau o viata caracterizata de competitivitate si pastrand puritatea apei ei pastrau functionarea optima a propriilor societati. O alta carte „ Natural symbols”. M. D avanseaza teoria celor 2 corpuri: fizic si social. Corpul fizic este corpul real, trait; corpul social este constituit din utilizarea corpului fizic ca simbol al naturii sau al societatii. Corpul reprezinta un simbol total. Principiile functionale ale corpului se regasesc in reprezentarile organizarii sociale si politice. Ex: cap al statului, bratul legii, bratul inarmat, corp social, corp profesional, corp de litera.
In anii 70, dupa cercetarea lui Mary Douglas apare sintagma de „Antropologie a corpului”.





























CURS 4. Constituirea istoriei corpului (14.03.2011)

Antropologii nu au fost preocupati de trairea culturala a corpului, ci de marcile exterioare ale acestuia, de descrierea raselor umane si a aspectelor exotice tinand de corpul primitivilor.
Mult mai tarziu corpul si dimensiunile lui culturale au devenit obiect de reflectie teoretica antropologica. Corpul a reusit sa se impuna ca obiect de studiu in prima jumatate a secolului XX.
In cazul istoriei lucrurile au stat mult mai rau. Corpul nu exista pt istorici, nu era luat in considerare. Asadar, corpul a fost un mare uitat al istoriei. Explicatia trebuie cautata in trasaturile mostenirii culturale europene de origine iudeo-crestina. In istoria mostenirii culturale corpul era negat, ascuns, ocultat.
Crestinismul a promovat o viziune duala asupra omului, acesta fiind inteles ca o alaturare stanjenitoare intre corp si suflet. Corpul, in reprezentarea crestina inseamna pacat; el trage sufletul in jos si il impiedica sa ajunga la mantuire. Trupul e perisabil, e hrana pt viermi; sufletul e nemuritor. Asadar, traditia crestina a cultivat sufletul si mintea si a dispretuit corpul, acesta din urma trebuie strunit prin post, infranare de la placerile trupesti.
In alte religii corpul are un alt statut; el e chiar o cale de comunicare cu sacrul. Ex:religia hindusa.
Multa vreme corpul a fost trecut sub tacere, a fost un subiect tabu. Tot ceea ce tine de corp, mai ales sexualitatea era acoperit de un val al pudibonderiei. Acest complex de atitudini legate de corp au supravietuit pana tarziu. Aceste reprezentari erau atitudini sociale in sex XX cand istoria se profesionalizeaza. Asadar, istoricul trebuia sa se ocupe ded aspecte politice, militare, diplomatice si nu de istoria corpului ( subiect frivol, nedemn de atentia cercetarii istorice).
Spre deosebire de antropologi, istoricii au descoperit corpul mult mai tarziu, acest lucru fiind datorat si faptului ca istoricii sunt mult mai inchisi in disciplina lor, nefiind preocupati de ce se intampla in alte domenii. De aceea primele initiative legate de istoria corpului au venit din partea istoricilor literari sau a sociologilor.
Un prin autor care s-a ocupat de aceste aspecte legate de corp a fost scriitorul si istoricul francez J. Michelet- „Istoria Frantei”- acorda atentie istoriei vestimentatiei, alimentatiei etc. Ca un fapt reprezentativ pt climatul epocii, cartea a fost criticata de catre istorici; el a fost acuzat ca se ocupa de lucruri frivole. In cadrul istoricilor, demolarea acestor prejudecati a fost extrem de dificila.
Asadar, initiativa scrierii unei istorii a corpului a fost luata de istoricii literari si sociologi. Astfel, un istoric literar care a pus in discutie istoria corpului a fost Mihail Bahtin – „Francois Rabelais si cultura populara in Evul Mediu si Renastere”(1965). Aceasta carte e o incursiune a operei lui Rabelais „ Gargantua si Pantagruel”. Insa, cartea lui Bahtin depaseste cadrul analizei literare si reconstituie imaginea culturii populare franceze din sec XVI. El sustine ca aceasta cultura populara era dominata de cultura rasului si a carnavalului, de imaginile grotesti ale corpului, mai ales ale „josului corporal”. De fapt, in toate culturile putem spune ca cea mai bogata sursa de grotesc si obscen este tocmai corpul uman ( partile corporale si functiile acestora) si in limbaj injuraturile care fac legaturi la corp si substantele care parasesc corpul )) .
Bahtin afirma ca aceasta cultura franceza era dominanta de imagini grotesti. Acestea se intemeiaza pe anumite conceptii referitoare la corp, la limitele corpului. El sustine ca imaginile grotesti ale corpului insista asupra acelor parti unde corpul se depaseste pe sine, unde corpul iese din propriile limite ( abdomenul si organele sexuale masculine ). Aceste parti erau supuse unui proces de hiperbolizare. Se pot desprinde de corp si avea identitate proprie. Aceste imagini insista si asupra altor parti cum ar fi gura si „josul corporal” pt ca aici se afla granitele intre trup si lume; aici pot sa dispara granitele intre 2 corpuri.
Asadar, josul corporal se concentreaza in sfera catologiei si a sexualitatii. Bahtin crede ca urina si fecalele sunt materii vesele pt ca au o natura ambivalenta; ele usureaza dar si degradeaza- ideea unui microcosmos corporal; aceste substante mediaza intre om si lume. Bahtin sustine ca in sec XVII isi fac aparitia noi modele corporale. De acum inainte dispar acele imagini grotesti ale corpului si anume reprezentarile corpului nu mai pun accentul pe „josul corporal” ce iese in evidenta ci pe fata omului.
Bahtin si-a publicat cartea in 1965. Cu 30 de ani mai devreme, un sociolog german, Norbert Elias, a publicat o carte ramasa, la vremea aceea, necunoscuta- „Procesul civilizarii”. Datorita originii evreiesti a fost nevoit sa se refugieze in Anglia. Cartea a ramas necunoscuta pana in 1974 cand a fost descoperita de istoricii francezi ai mentalitatii.
Elias foloseste tratatele de bune maniere, destinate fiilor de nobili. Un asemenea tratat a fost cel scris de Erasmus din Rotterdam, „Despre buna crestere a copiilor”.Teza centrala este ca in timpul monarhiei absolute franceze, curtea regala a fost laboratorul unde s-au nascut si difuzat noi reprezentari ale corpului, noi reguli de comportament, de eticheta comportamentala. Aceste schimbari corespund decaderii vechii aristocratii feudale=> curtean. Acest proces de civilizare a inceput sa se manifesteze in sec XVII- pana in secolele urmatoare astfel incat in sec XX indivizii din soc. Occidentale au interiorizat noile norme de comportament. Acest proces de civilizare corespunde cu nasterea societatii moderne occidentale.
Acest proces de civilizare inseamna ca occidentalii au invatat sa isi controleze emotiile: agresivitatea si violenta. Ei au invatat grija pentru spatiu public adica evitarea gesturilor deranjante, pastrarea linistii, a curateniei. Imperativul social occidental e acela de a nu deranja pe ceilalti. Nimic nu trebuie sa perturbe viata colectiva.
In sec XVII apare un nou cod de politete. Acesta presupune un mai mare control asupra corpului, adica individul trebuie sa se poarte cu decenta, sa evite manifestarile corporale intempestive. Acum incep sa se modifice si comportamentele proxemice; creste distanta dintre indivizi; atingerea nu mai e permisa decat in anumite circumstante. Asadar, procesul de reglementare a ordonat pana si cele mai banale acte corporale ( ex: conduita in timpul mesei: sec XVII-XVIII apare farfuria, paharul si tacamurile individuale. Incepand de acum devine nepoliticos sa apuci mancarea cu mana).
Alte gesturi: suflatul nasului si scuipatul. Inainte, scuipatul era considerat natural si sanatos, necesar. Din sec XVII gestul devine indezirabil in societate. Inainte, in codurile medievale de bune maniere, scuipatul in timpul mesei nu era interzis: era permis scuipatul pe jos nu pe masa. Aceasta era singura interdictie. Utilizarea batistei incepe in Italia.
In concluzie, cercetarea lui Elias a pus in evidenta caracterul social al manifestarilor corporale, faptul ca acestea se schimba de la o epoca la alta, ele sunt mereu supuse reglementarii sociale. El a subliniat pentru prima data istoricitatea corpului.
Scoala de la Annales- impune o istorie a corpului.
Domeniile de interes:
a) Istoria emotiilor si a sentimentelor ( corpul tradeaza aceste emotii );
b) Istoria gesturilor ( comunicarea non-verbala);
c) Istoria corpului feminin ( T. Laqueur: „Corpul si sexul de la greci la Freud”);
d) Istoria sexualitatii ( altadata domeniu de neconceput );
e) Istoria igienei corporale;
f) Istoria vestimentatiei;
g) Istoria bolilor;
h) Istoria varstelor corpului.














CURS 5. Comportamentele umane- natura sau cultura? Orientari actuale in Antropologia culturala. ( 21.03.2011)


Intrebarea „Ce este omul?” nu a incetat sa ii preocupe pe oameni. In aceasta incercare ei eu elaborat o multime de modele de cunoastere, de explicare, de natura mitologica, teologica, de natura filosofica si stiintifica.
Studiul speciei umane pune o problema dificila. Cum anume sa punem in relatie studiul omului ca fiinta biologica si studiul omului ca fiinta culturala si sociala? Omul se deosebeste de animale prin faptul ca e singura fiinta capabila sa construiasca un univers secund; omul se foloseste de limbaj, a dezvoltat forme avansate de organizare sociala; oamenii dispun de functii cognitive, au o viata emotionala. Studiul comportamentelor umane e central in numeroase discipline sociale: Antropologia, Sociologia, Psihologia etc.
Oamenii de stiinta si-au pus problema originii acestor comportamente: care factor este mai important? Natura sau cultura? , Ereditatea sau mediul? Innascutul sau dobanditul? La aceste intrebari sunt posibile mai multe raspunsuri:
1) omul si comportamentul sunt produl naturii
2) omul si comportamentul sunt produsul culturii
3) omul si comportamentul sunt produsul culturii si al naturii
In functie de raspunsurile primite la aceasta intrebare avem mai multe teorii:
a) Teoriile determinismului genetic/biologic. Acestea pun accentul pe factorii ereditari; avanseaza ideea ca majoritatea comportamentelor umane sunt determinate genetic: omul ar fi programat genetic si ar dispune de scheme innascute, puse in miscare in diverse situatii.
Simtim emotii si le manifestam pentru ca ele ne sunt inscrise in gena. Precursorul acestei teorii a fost Charles Darwin- „ Expresiile emotionale la om si animale”. El sustine ca exista o continuitate intre animale si specia umana in ceea ce priveste exprimarea emotiilor. Emotiile sunt un fel de acte adaptative care permit comunicarea starii emotionale catre alti indivizi. El a observat asemanari intre comportamentele animalelor si expresia emotiiolor la oameni. Si la om si la animale, furia sau agresivitatea se exprima prin aratarea dentitiei.
O alta observatie e aceea ca oamenii de pretutindeni au aceleasi elemente de exprimare a unor emotii. Asadar, putem sustine ca exista o universalitate a exprimarii emotiilor ( Teoria universalitatii emotiilor). Bucuria, surpriza, tristetea, frica, dezgustul si furia se regasesc la toti oamenii ( emotii de baz). Acest lucru s-ar datora faptului ca ele sunt mostenite, genetice. Ar exista o legatura organica intre emotie si exprimarea ei.
Initial, teza lui Darwin a fost acceptata de comunitatea stiintifica. Insa, la sfarsitul sec XIX si inceputul secolului XX, dupa aparitia Antropologiei ca stiinta a culturii si a comportamentelor, teza lui a fost puternic contestata. S-a spus ca ar ignora semnificatiile culturale si sociala ale exprimarii emotiilor. S-a adus de exemplu un contrargument si anume faptul ca animalele nu plang. Oamenii, in schimb, plang de bucurie, tristete, gelozie, rusine=> omul are emotii complexe, nuantate. Ex: surasul asocial bucuriei; cascatul- act involuntar care consta in deschiderea maxima a gurii: semnifica plictiseala, oboseala.
Conform teoriei lui Darwin cascatul este innascut; confirmat de cercetatori ca inainte de nastere fatul casca. Cascatul- relicva a unor vechi acte adaptate.
Socio-biologia- disciplina noua intemeiata in 1975 de Edwars Wilson- „Socio-Biologia”. El defineste socio-biologia ca pe un studiu sistematic al bazelor biologice ale tuturor comportamentelor sociale intalnite atat in lumea animala cat si la om.
Viata sociala nu e numai o caracteristica umana ci si animala ( furnici, turme, haite, bande). Viata de grup presupune cooperare, comunicare. Asadar, in lumea animala exista multe comportamente cu valoare comunicationala. Insa, la animale aceste procese sunt de natura instinctuala. De asemenea aceste comportamente pot si reperate si la specia umana.
Ultimul capitol al cartii „Omul de la socio-biologie la sociologie” a provocat scandal in lumea academica entru ca Wilson afirma ca „genele tin cultura in lesa” ( unele comportamente sunt inscrise in zestrea noastra genetica ) Wilson identifica anumite comportamente instinctuale: comportamentele altruiste, egoismul, comportamentele sexuale ( formarea cuplului, ritualurile amoroase ), comportamentul teritorial; elemente de comunicare non-verbale poarta aceste amprente: salut, formele de intampinare.
Alaturi de socio-biologie, tot in cadrul aceste teorii avem cercetari de etnologie. Etnologia=stiinta care incearca sa explice atat comportamentele animale cat si umane. Fondatorul disciplinei e Konrad Lorenz. Si Lorenz sustine ca exista anumite comportamente innascute si identice pentru toti.
Un argument adus de Lorenz in favoarea ereditatii expresiei emotionale a fost acela ca copiii nascuti orbi si surzi prezinta aceeasi mimica faciala atunci cand isi exprima starile=> caracterul innascut.
Irananus Eibl-Eibesfeldt- „Iubire si ura. Radacinile biologice ale comportamentelor umane” . El s-a ocupat de studiul acestor comportamente umane, raportate la cele animale. Cercetarile lui au avut caracter antropologic: a studiat europeni, africani, aborigeni etc. In cercetarile sale de teren el s-a folosit de o tehnica speciala de filmare in care obiectivului aparatului i-a fost atasata o prisma care devia cu 90grade directia de luare a imaginii. EL a constatat ca anumte comportamente sunt identice pana la amanunt la populatiile extre de diverse: Flirtul, salutul, surasul si rusinea. Exista asemanari si cu comportamentul animalelor. In cazul lor exista comportamente de fuga, retragere care de fapt exprima o invitatie la urmarire. Si in cochetaria umana se intalneste acest tip de comportament.
Rusinea= comportament innascut. Atunci cand sunt rusinati, copiii isi pleaca capul si isi acopera fata cu palmele. Chiar si copiii orbi fac asta. Atunci cand ne rusinam, ne inrosim. Rusinea nu se limiteaza doar la fenomenul fizic, Rusinea- emotie complexa=> culturile definesc in mod diferit rusinea.





























CURS 6. 28.03.2011

Teoriile biologiste- explica emotiile prin factori naturali-genetici.
Teorii culturaliste. Antropologii au contestat teoria caracteristicilor innascute a manisfestarii emotiilor. Potrivit conceptiilor lor , emotiile isi au originea nu doar in natura biologica a oamenilor ci si in natura loc culturala. In mod particular , pentru antropologi, emotiile sunt forme de discurs care se manifesta in relatii sociale sau in conditii concrete de viata. Culturalistii admit existenta unor emotii elementare, comune tuturor oamenilor, dar sustin ca si acestea sunt supuse unui proces de prelucrare culturala.
Primul antropolog care a semnalat acest lucru a fost Marcel Mauss- in 1921 a publicat un studiu „Expresia obligatorie a sentimetelor”=> exprimarea emotiilor obligatorii a sentimentelor=> exprimarea emotiilor nu reprezinta o simpla exteriorizare a unor stari sufletesti. Dimpotriva, emotiile deseori reprezinta atitudini prescrise social. Ele au functia de a comunica- de a trimite mesaje altor indivizi. Marcel Mauss- semnificatia lacrimilor. Pentru noi, europenii, astazi, lacrimi= tristete, suferinta fizica, psihica.
Marcel Mauss observa ca in Australia-Polinezia, lacrimile erau ritualuri de salut. A te exprima prin lacrimi era obligatoriu in acele circumstante- era o datorie a gazdei, facea parte din codurile culturale ale politetii. 4
Emotiile reflecta deseori valorile societatii. Ex: societatea care pune accent pe individualitate nu aproba exprimarea publica a durerii. Societatea care pune accent pe colectivitatea, sunt permise injurajarile acestor manifestari => emotiile nu sunt complet spontane- ele indeplinesc roluri sociale bine determinate, Deci, dupa Marcel Mauss- Ideea caracterului cultural al emotiilor a fost enuntata de Scoala americana de Antropologie- Scoala cultura si personalitate”
Gesturile, emotiile- au fundamente culturale= sunt invatate, interiorizate in procesul socializarii.
Unii reprezentanti ai culturalismul- Margaret Mead- au mers mult mai departe in contestarea temei universalitatii- au sustinut ca pana si expresia faciala a emotiilor se invata. Daca emotiile = comportamente invatate, atunci oamenii care traiesc in culturi diferite, pot avea manifiestari diferite, emotii diferite=> exista emotii pe care indivizii le traiesc doar daca exista experienta unor modele culturale. In acest sens, antropologii au efectuat cercetari pentru a ilustra aceasta teza a caracterului dobandit. Ei au prezentat emotii specifice existente numai in anumite culturi. In literatura antropologica, acest emotii specifice determinat cultural sunt reunite sub denumirea de „sindrom determinat cultural”. Ex: in Noua Guinee, la un trib, barbatii sufera de o stare emotionala care in traducere ar suna „a fi mistret”- oamenii se comporta ca mistretii- nu se prefac, chiar traiesc ca atare, Barbatii care traiesc aceasta stare sunt recunoscuti de societate si sunt ingrijiti, sunt scutiti de anumite munci. Aceste emotii sunt denumite prin cuvinte intraductibile ‚amon?” ( furie nestapanita), episod caracaterizat de o izbucnire brusca de violenta si de agresivitate – in Philipine.
O alta stare emotionala este „sustv?”= pierderea sufletului- individul se simte foarte trist si nefericit. Se crede ca se poate muri daca nu se intervine pe cale magica (sufletul este adus inapoi).
Acestea sunt stari negative. In romana: uratul=> „mi-e urat”- sentiment, stare intraductibila in alte limbi, culturi.
Jane Briggs- „Never in Anger”-1974- Cercetare foarte des invocata de cercetatorii in domeniul emotiilor. Utku- populatie de eschimosi, in randul care J B si-a facut cercetarea. Oamenii nu isi pierdeau calmul, nu se enervau niciodata. Aceasta populatie nu cunostea furia si nu aveau cuvinte pentru enervare. Asta nu inseamna ca eschimosii nu erau incercati de furie, doar ca manifestarea si exteriorizarea nu este incurajata, ci autocontrolul e foarte important. Pastrarea calmului era o dovada de maturitate. Doar albilor li se permite sa-si manifeste furia. Eschimosii spuneau despre albi ca sunt asemanatori copiilor pentru ca nu-si pot stapana furia=> manifestarea, modul in care reactionam este determinata in mare parte de normele culturale in care traim.
J B explica trasaturile eschimosilor astfel: e un grup izolat in nordul Canadei; ei nu-si permit ostilitatea. Furia ar pune in pericolul coeziunea si unitatea grupului.
Practic demersul antropologilor in legatura cu emotiile consta in surprinderea caracterului situat, adica a determinarii locale culturale. Dpdv antropologic, sediul emotiilor nu trebuie cautat in genele indiviziilor, ci in conditii concrete de viata ale acestora.
Frica- o alta emotie de baza universala. Una din cele mai primitive emotii. Frica de emotie e una dintre cele mai puternice emotii, apoi frica de straini, frica de mare. Frica si-ar putea avea originile intr-un trecut ancestral, intr-un mediu ostil populat de animale pradatoare. Astazi, frica= o emotii foarte bine inteleasa de neurologie???. Imagistica medicala pune in evidenta activarea unor zone din creier. Atunci cand vedem un stimul infricosator, acesta activeaza o anumita zona din creier.
Unii cercetatori pretind ca ne nastem cu acest circuit de neuroni din amigdala celebrala. Prin intermediul acestui mecanism innascut, noi recunoastem imaginile amenintatoare. Pentru alti cercetatori, acest circuit se naste in procesul de invatare, socializare=> povestile, basmele, filmele sunt vinovate de frica noasootra- ele ne invata ca anumite contexte sunt infricosatoare. Cultura este cea care consacra anumiti stimuli ca fiind declansatori de frica. Argumentul este ca bebelusii nu se tem de serpi. Maimutele crescute in laborator nu se tem de serpi. In momentul in care sunt eliberate, ele invata aceasta frica. Asadar, frica are nevoie de experienta sociala pentru a fi constientizata.
Paul Ekman- cercetari f importante.
In anul 1971, tanarul austriac P.E si-a propus sa gaseasca dovezi solide in favoarea faptului ca emotiile se manifesta diferit in functie de zona culturala in care ne aflam. Pentru a verifica aceasta ipoteza, el si echipa lui au cautat o comunitate izolata care sa nu aiba prea multe contacte cu civilizatia europeana, un trib de papuasi din Noua Guinee dintr-o regiune de munte, greu accesibila. Membrii acelui trib avusesera foarte putine contacte cu albii, nu puteau sa fi invatat emotiile lor. P E se astepta ca emotiile si expresiile faciala sa fie diferite in comparatie cu ale europenilor. Spre surprinderea lui a ajuns la argumente care contesta teoria culturalista a emotiilor. Concret: metodologia- a cerut papuasilor sa mimeze in fata camerei de luat vederi o serie de emotii pe care le-ar avea in fata unor situatii diverse: frica, groaza, furia. O alta componenta a experimentului: a aratat unui nr de 20 de bastinasi adulti , imagini cu fete de europeni, asiatici, africani, reprezentari ale emotiei fundamentale, bucuria. Bastinasilor li s-a cerut sa recunoasca emotia. Au facut-o imediat. Aceasta cercetare i-a permis lui P. E sa afirme ca cele 6 emotii sunt innascute si universale- exista pretutindeni si au exact aceleasi expresii faciala. Toti oamenii dispun de acest repertoriu emotional.
P. E a propus chiar extinderea emotiilor de baza de la 6 la 16. El adauga in randul emotiilor de baza rusinea, dispretul, vinovatia, satisfactia. Toate aceste emotii au si manifestari faciale.
Caracterul universal s-ar gasi mai ales in expresii spontane iar caracterul voluntar in expresii deliberate. Frica si dezgustul sunt expresii spontane, reflexe- avem control constient foarte slab asupra acestor expresii. Altele pot fi premeditate, adaptate unor situatii concrete. Ex: zambetul= expresie emotionala controlata.
Expresia emotiilor poate avea un substrat genetic, dar intotdeauna exprimarea lui este supusa unor reguli de comportament. Aceasta exista in toate culturile. P E numeste aceste coduri „cultural display rules”= nomele culturale prescriu cand si cum, fata de cine putem sa ne manifestam o anumita emotie. In culturi diferite avem norme diferite de exprimare a emotiilor. Unele pot fi descurajate, altele dimpotriva, incurajate.
In concluzie, fiecare cultura are propriile reguli care definesc formele sociale acceptate ale exprimarii emotiilor. Ex. Cultura europeana incurajeaza expresia faciala intensa a emotiilor. In alte culturi, cele asiatice, orientale, manifestarile culturale excesive sunt percepute ca nepoliticoase si oamenii depun eforturi pentru a-si disimula emotiile. Europenii spun ca au dificultati in a descifra emotiile asiaticilor ( „fata budista”= de nepatruns)
In realitate, difera regulile de exprimare, nu difera emotiile.
Teoriile interactioniste refuza opozitia natura-cultura. Ei propun o perspectiva interdisciplinara. Comportamentele innascute sunt atat de amestecate incat e foarte dificil sa facem o distinctie. In cazul omului, factorii biologici si factorii culturali reprezinta un tot unitar indisolubil. Nu pot fi puse in opozitie.
Edgar Morin spunea „Omul este o fiinta culturala prin natura, este o fiinta naturala prin cultura”. Aceasta este o realitate sistematica rezultata din interactiunea biologicului si a culturalului. Biologicul si cultura se manifesta in fiecare gest, comportament, fiecare actiune umana.


CURS 7. Antropologia genului in construirea sociala si culturala a feminitatii si masculinitatii( 11.04.2011 )


Ne nastem femei sau barbati. Aceasta apartenenta ne este data pentru toata viata. Ea ne marcheaza intreaga existenta. Societatea este organizata in functie de aceste doua categorii ( M/F ). Cele doua sexe sunt diferentiate prin comportamente specifice, prin marci exterioare, prin modalitati de acces la viata sociala sau politica. Toate societatile din toate timpurile au proclamat aceasta diferenta dintre B/F. Aceasta separare a produs 2 grupuri care nu sunt egale. Dominatia masculina e o trasatura universala. Peste tot justificarea acestei dominatii masculine a fost si este diferenta biologica dintre sexe. Multa vreme conditia de a fi femeia a fost aceea de a fi dominanta. Femeile sunt diferite de barbati. In toate colturile avem reprezentari asociate feminitatii/masculinitatii. Feminitatea este asociata cu slabiciunea fizica, instabilitatea afectiva, caracterul imprevizibil, lipsa de ratiune. Masculinitatea- puterea, activitatea, creativitatea, rationalitatea.
Multa vreme s-a sus ca femeile tin de ordinea naturii, iar babartii de ordinea culturii. Femeile ar fi mai legate de planul biologic. Maternitatea e vazuta ca apartinand biologicului. Nasterea, maturitatea inca necunoscute barbatilor. Rezumand, femeile dau viata, barbatul o explica, o definesc.
In stiintele umane exista numeroase dezbateri despre originea dominatiei masculine, de la natura sau cultura. Suprematia fizica masculina/ fragilitatea fizica feminina si-au pus amprenta asupra dominatiei masculinitatii. Paleontologii au studiat fosilele si au constatat ca in medie talia barbatilor depasea cu 20% inaltimea femeilor.
La majoritatea speciilor de animale masculul pleaca imediat dupa ce a inseminat femela nemaiavand niciun rol. Masculii umani sunt diferiti ramanand langa femeia lor. Acest fapt a introdus roluri suplimentare atat pentru barbati cat si pentru femei. Viata de cuplu a dus la diviziunea sexuala a muncii ( Femeia se ocupa de cresterea copiilor si de curatenie, in timp ce barbatul se ocupa de obtinerea hranei si protejarea familiei ). Aceasta diviziune e o strategie de cooperare care promoveaza interesele comune de familie. Barbatii sunt mult mai dotati pentru a urmari si a ucide animalele mari; Femeile nu pot fi vanatori intrucat nu isi pot lasa copiii singuri.
Viata noastra se desfasoara in conformitatea cu ideea ca exista 2 sexe, bine determinate. Rolurile jucate de B si F ar fi bazate pe faptele biologice. Sexul unei persoane se determina nupa aspectul exterior: dimorfismul sexual nu se gaseste numai in trasaturile primare ci si secundare ( vocea ) + gene ( F= 23 cromozomi xx, B= 22 cromozomi xx+ 1 xy) Acest cromozom intra in actiune in a 7-a sapt de evolutie a fatului.
Dpdv genetic diferenta dintre B/F este foarte mica. Mult mai importante sunt insa diferentele culturale si sociale. Aceste diferente naturale au fost interpretate si modelate dpdv cultural si au ajuns sa exprime suprematia masculina pe toate planurile.
Fiecare societate impune roluri sociale, impune modele de conduita. F si B care nu se comformeaza sunt perceputi ca devianti.
Modalitatile prin care sunt construite feminitatea, respectiv masculinitatea, bazele lor biologice si culturale sunt investigate de asa-numitele Studii de gen. La originea studiilor de gen se afla miscarea feminista ( a aparut in tarile occidentale la sfr sec XIX ) care avea revendicari politice ( acordarea dreptului la vot ). Cu timpul feminismul s-a dezvoltat catre o adevarata ideologie care se sprijina pe convingerea ca femeile sunt supuse unor nedreptati sistematice pe toate planurile. Miscarea feminista s-a implicat activ in politica, feministele luptand impotriva diverselor sisteme de oprimare. In anii 70 militantele feministe au inceput sa constituie grupuri de studii in marile universitati occidentale si astfel, treptat au aparut studiile feministe. Acestea au criticat perspectiva masculina in stiintele sociale pentru ca multa vreme masculinitatea a fost referinta unica de a gandi umanul. Cultura si stiinta erau masculine. Antropologia, Sociologia, istoria promovau o viziune androcentrica facand abstractie de femei. Margaret Mead a remarcat ca in cercetarile antropologice realizate de antropologi barbati acestia se ocupau in exclusivitate de viata barbatilor. Femeile si rolul acestora era complet ignorat.
Studiile de gen si-au propus 2 obiective:
1) introducerea unor probleme stiintifice feminine.
2) Combaterea viziunii esentialiste in stiintele sociale ( tendinta de a atribui caracteristici constante B si F in functie de natura lor biologica.)
Aceasta perspectiva antiesentialista a fost sintetizata inca din 1949 de catre Simone de Beauvoire- „Nu ne nastem femei, ci devenim” ( diferentele sistematice intre F si B nu sunt produsul biologiei, ci elaborarii sociale si culturale ). Diferenta intre cele 2 sexe rezulta din actiunea unor constrangeri sociale si culturale. Exista diferente dar ele nu provin din biologie ci din realitatea sociala.
Cuvantul „sex”= cuvant ambiguu. Feministele doreau sa inlature orice determinare biologica si sa distinga intre caracterele fiziologice ( sexul ) si celelalte caracteristici socio-culturale care definesc feminitatea/masculinitatea.
Asadar, era nevoie de un concept care sa denumeasca aceste diferente socio-culturale. In 1972, Ann Oakley- „Sex, Gender and society” introduce conceptul de „gen”. Astfel se deschide calea studiilor de gen.
In timp ce sexul se refera la diferentele corporale, genul se refera la diferentele culturale sau psihologice intre B si F. Distinctia sex-gen este fundamentala intrucat multe diferente intre B si F nu au o origine biologica.
Purtatul pantalonilor de catre B si fuste de catre femei. Multa vreme a fost un privilegiu masculin. Femeilor le era interzisa prin lege purtarea pantalonilor ( Evul Mediu ). Originea acestei interdictii este cea religioasa. Exista culturi in care B poarta fuste si F pantaloni ( lumea araba ). In china, F poarta pantaloni. Asadar, privilegiul pantalonului e o masura culturala nu biologica.





































CURS 8. ( 18.04.2011)

Scriitoarea feminista Simonne de Beauvoire „ nu ne nastem ci devenim femei”. Exista diferente intre B si F, insa ele nu provin doar din biologie ci si din invatarea unor roluri diferite. Conceptul de „gen” se refera la aceste diferente socio-culturale. Distinctia sex-gen-fundamentala: purtatul pantalonilor, separarea toaletelor.
In sistemul conceptual al studiilor de gen, „gender” = totaltitatea trasaturilor pe care o societate sau o cultura le intipareste in indivizi si astfel ii repartizeaza in categ F sau M. Sexul nu e determinat de gen=> sfera socialului si al culturalului. Genul= sex social.
Sex si gen pot sa nu coincide. A fi F sau B nu reprezinta o frontiera absoluta. Nu toti indivizii au sansa de a se naste cu un sex dominant. In unele cazuri atributele celor 2 sexe nu se pot asocia in proportii diferite: cazul intersexualilor ( hermafroditii)= se nasc cu organe sexuale F cat si M, doar ca doar unul este functional. 1,7% din nou-nascuti prezinta aceasta caracteristica. In antichitate hermafroditii erau ucisi. In evul mediu ei erau lasati sa traiasca; tatal indica sexul in momentul nasterii si botezului. La iesirea din adolescenta erau liberi sa aleaga.
Herculine Barbin ( hermafrodit )- memoriile descoperite de Foucault: ea era de fapt barbat.
Pe lnga cazul hermafroditilor avem si alte exemple cum ar fi faptul ca daca o persoana de sex M e supus unei socializari diferentiate e posibil ca rezultatul sa fie o femeie. In anii 80 in anglia- 2B gemeni. Unul din ei a suferit un grav accidente de circulatie astfel incat medicii i-au reconstituit organismul ca al unei femei. La 6 ani cei 2 gemeni prezentau trasaturile diferit. Sexul si genul nu coincid.
Exista societati care admit aceasta posibilitate a unei divergente intre sexul biologic si genul. Ex: Nuer, femeile sterile deveneau barbati. Fecioarele albaneze puteau renunta la statutul de fata pentru a devenit barbati. Depun un juramint de castitate si devin B dpdv social. Motive: dorinta femei de a evita o casatorie aranjata, moartea parintilor.
In literatura antrop, cazul travestitilor din triburile indienilor nord-americani. La unele triburi, B pot renunta la sexul M si pot deveni F dpdv social( cele mai numeroase cazuri, insa exista si unele in care F deveneau B) Motive: viata grea a razboinicilor. Acest lucru se realiza prin travestire ( vestimentatie, podoabe precum si prin adoptarea unor anumite sarcine si comportamente ale celuilalt sex) Astfel, barbatii care deveneau femei se puteau casatori cu alti barbati. Pentru ca se respecta logica heterosexuala.
Transexualii moderni resping homosexualitatea. Miscarea transgender a pus in discutie intregul sistem de bicatecorizare a sexului in M/F. Azi, optiunile sunt mult mai numeroase datorita progreselor chirurgieicare au permis corijarea corpului. In societatile moderne putem identifica urmatoarele situatii:
1) transexualitatea ( operatii chirurgicale, tratamente hormonale pentru a obtine caracteristicile fizice ale sexului dorit )
2) travestiul ( transgender): isi schimba doar genul nu si sexul: vestimentatie, podoabe, machiaj, gesturi. Travestiul este asociat cu homosexualitatea insa nu este mereu adevarat. Exista si travestiti heterosexuali.
3) Persoane de tip unisex. Exista indivizi care nu sunt nici B nici F= identitate de tip trans.
Exista structuri institutionale care militeaza pentru recunoasterea sociala a diferitelor forme de transexualism. Aceste organizatii militeaza pentru dreptul indivizilor de a-si schimba sexul. Atribuirea sexului la nastere e un abuz medical.
Conceptele fundamentale din „ gender studies”:
1) rolurile de gen- desemneaza scopurile si activitatile pe care fiecare societate le repartizeaza celor 2 sexe. Din acest punct de vedere, genul nu e ceva organic care sa apartina in mod exclusiv unuia sau altuia din cele doua sexe. Rolurile de gen sunt flexibile, variaza de la o cultura la alta, epoca la alta.

2) stratificare de gen-defineste pozitiile femeii si a barbatilor in ierarhia sociala si economica. Structurile economice au o mare importanta in conturarea genului.

Analiza genului in sens socio-economic= roluri+ stratificare explica anumite tipare de munca existente la F si B. Exista ocupatii pentru F/B.
3) identitate de gen.- sentimentul de apartenenta la M/F, determinat de cultura si societate. Asadar, identiatea de gen nu este un aspect natural, biologic, ci o constructie culturala si sociala.

Europa. Intregul proces incepe la nastere cand medicul sau moasa declara care e sexul copilului. In societatile alfabetizate urmeaza inregistrarea in actele civile. Odata cu aceasta, sexul copilului dobandeste valoare juridica. Din acest moment intra in actiune un lung proces de edificare culturala si socialala a rolului de F/B. Familia- rol important in transmiterea identitatii de gen. Ea propune modele de B/F, de tati/mame.
Parintii nu se comporta la fel cu B/F; aceste comportamente inoculeaza copiilor stereotipiile de gen. Copiilor le sunt transmise seturi de valori si normal, atitudini si conduite specifice si functii ale celor 2 sexe. Stereotipii: numele, vestimentatia, tunsoarea,jocul si jucariile, B-educati sa nu planga.

16.05 – film- nu a predat.
4.04 (nu s-a fkt sigur)
25.04 (paste)
2.05 ( nu s-a fkt-1 mai )
9.05 ( nu s-a fkt),

intrebarile mele pentru straini: DESPRE BLOGURI

Ati fost vreodata pus in situatia de a raspunde la intrebarile unui strain? Daca da, atunci bine ati venit. Simtiti-va ca acasa. Mai ales pe strada cand esti acostat de unu care te intreaba de dumnezeu lui, si incerci sa ii demonstrezi ca se inseala, dar pierzi, pentru ca nu te lasa sa termini fraza. Eh uite ca aici poti sa termini fraza, ai acest privilegiu. Deci:

12) Ce subiecte ar trebui sa abordeze un blog pentru a-ti capta atentia?


13) Considerati ca blogurile ar trebui sa fie ceva personal, facut din pasiune si devotament, sau ca ar trebui facute numai la comanda, atunci cand este neaparata nevoie (pentru scoala, etc)?

si groapa

iar cand am mers pe strada am calcat intro groapa. si mam simtit de parca ar fi un fel de picior mai scurt decat celelalte. dak nu era groapa aia acolo era ok. dar nu, a trebuit sa fie. cesatz spun. ca altfel nu se putea. stau la mine in camera si savurez aerul dens cu gust de mici si bere, ca deh, e meci si vecinu se relacseaza. ma uit la meci in timp ce mutu rateaza penalti si intorc capu dezgustat in timp ce unul dintre caini urina pe patul de pe perna mea. cum nu se putea nimic mai rau, a trebuit sa ma duc la bae ca sa vad acolo cum pluteste un miros de cartofi prajiti. cine dracu mananca in baie !?!??!?!

o conversatie cu dumnezeu

un om se plimba pe strada si se intalneste brusc(vezi doamne) cu dumnezeu.

omwl: tu esti dumnezeu?
dumnezeu: da...
omwl: pfaaaa, ce tare
dumnezeu: :|
omwl: si ce stii sa faci?
dumnezeuL :|
omwl: lol
dumnezeu: tsaaaaaa... frate e singura ta sansa sa vb cu mine, zi in plm ce ai de zis
omwl: uhmm...pai... poti sa ma ajuti si pe mine cu o problema?
dumnezeu: nu
omwl: lol
dumnezeu: taci
omwl: pff
dumnezeu: slab...

si cam atat a fost pt ca dupaia dumnezeu nu a mai vorbit cu omu ala. de fapt de atunci dumnezeu nu a mai vorbit de loc, si inca si acu se asteapta venirea lui, dar nu se stie sigur. e de inteles, plm...

[paradoxwl]

da.ideea de paradox este una dintre primele idei evah pentru ca eva sa gandit ea cum sa aiba marul si sa il manance, in acelasi timp,vreodata.asta a inceput atunci cand adam ia spus ca nu are dreptate (tipic mascultin) si ca de fapt se inseala. eva a tinut musai (tipic omenesc) sa ii arate ca nu se inseala, dar sa inselat (tipic feminin). asa a nascut disputa intre sexe. si in mod paradoxal barbatul a pierdut. pentru ca mana lui, chiar dak e de gen feminin ca substantiv, nu putea sa ii ofere sex. este bine totusi ca macar la nivel colocvial barbatul nu este homosexual. asadar paradoxul este perfectiunea. adica atunci cand ai gonoree si pishi si sange, in acelasi timp.adica daca te uiti in fatza si vezi peretele din fatza ta, si nu milioanele de particule de praf dintre tine si perete. cei care isi doresc sa vada mai bine sunt sfatuiti sa taca din gura. pentru ca doar tacand din gura poti cu adevarat sa asculti. si sa vezi. sa iti dai seama ca de fapt nu stii nimic si ca de fapt noaptea trecuta nu a fost o femeie la tine acasa, chiar daca votca unirea tia spus acest lucru, a fost un homosexual travestit pe nume sandra care a vrut sa te futa si sa iti ia toti banii. si iarba. si iai dato ca prostu. AH.

da, deci fara sa mai lungim treaba, daca cumva vezi pana la monitor ca sa citesti aceste cuvinte proaste inseamna ca ai un ochi perfect. indeajuns de perfect ca sa nu ia in seama toate particulele alea de praf si sa se concentreze asupra lucrurilor importante. adica perfectiunea consta in a fi ceva si opusul lui in acelasi timp. asa ca nu mai fiti prosti si cititi biblia, asa cum a scriso dumnezeu, si nu moise si prietenii lui monocromati,da.

bomba din stefan cel mare

da, si ratele isi luau drumu spre casa in timp ce creatorul universal Marius se gandea sa mai inventeze un drog da deja se plictisea lumea de alea vechi. si urma sa fie mai eftin ca davaua dar fara sa fie malitios. in timp ce marius facea asta si sulla lui ii era erecta, mos craciun intra in greva. cu greva lui mos craciun copiii din intreaga lume erau nemultumiti. era august si ei nu primisera cadouri.asadar guvernu a luat o hotarare cum ca toti copiii nou nascuti trebuiau aruncati pe apa sambetei. asa a luat nastere povestea lui moise, cel cu 4 case. moise era un copil zglobiu, deloc frumos. plangea cand trebuia sa rada iar cand trebuia sa rada, well...era naspa. si asa radea prea mult.dal in pula mea.

clean shirts for everybody

da, si se mai intampla uneori sa nu ai cu ce sa te inbraci. si ce faci? zici ca e zi de post si speri pentru ce e mai rau(nici asta nu suna bine tradusa). iesi din casa (in pieptu gol) si iti vezi de treaba ta pana la cea mai apropiata iesire de incendiu. si nu poti sa te ajuti intrebandute(ah) de ce se uita lumea la tine. apoi iti dai seama ca nici chiloti curati nu aveai...nici pantaloni. nici nimic... mai pe scurt, rareori esti ~clean~ dar e mai bine asa pt ca nu tre sa dai piept cu realitatea constanta in fiecare secunda gandindute ca poate e mai bine asa. nu. nu e mai bine asa, pt ca atunci cand e asa te gandesti ca era mai bine dak era putin mai frig ca asa e prea cald. si dak e prea frig vrei sa fie cald. asta inseamna perfectiunea. sa ai un last resort. o alternativa in caz ca nu iti convine situatia de fatza(si niciodata nu iti convine, uneori....vreodata). dak tiar conveni situatia de fatza sar kema stagnare...adica deloc evolutie. ma rog, uneori iti ie bine si vrei sa iti ramana asa. dar niciodata nu se intampla sa iti ramana asa. adica natura are propriul sau fel de ati spune ca esti un prost care nu o sa fie multumit niciodata. si cum multumirea=fericire, niciodata nu o sa fii fericit. deasta plecam de acasa, ca sa avem unde sa nentoarcem